Despre empatie şi relaţii cu sens ȋn viaţa noastră

Fiecare dintre noi este indisolubil legat de alţii.

Fie că ne place fie că nu, fericirea noastră este în mâinile celorlalţi, spune psihologul american Daniel Gilbert.

Empatia ne arată cum să ne vindecăm relaţiile şi întăreşte la nivel profund legăturile dintre noi, legături care dau sens vieţii noastre. Ne face mai creativi şi mai puţin fixaţi ȋntr-un mod obsesiv pe propria persoană. Are capacitatea de a deschide ȋntreaga noastră fiinţă, atȃt mintea cȃt şi inima. Empatia ne ajută să rezolvăm conflicte şi să trecem mai uşor peste ele şi transmite mesaje de siguranţă oamenilor cu care interacţionăm. Ea indică o înţelegere a perspectivei lor, a nevoilor şi a intenţiilor celorlalţi. Nu ne face mai buni doar pe noi ci şi pe cei din jurul nostru.

Dacă ar fi să ȋncercăm să definim empatia, am putea spune că ea este abilitatea de a conştientiza că toţi trăim şi împărtăşim sentimente şi emoţii comune. Experimentăm aceleaşi trăiri.

Cu cȃt ne pricepem mai bine să ne transpunem imaginar in pielea altei persoane cu atȃt vom rezona mai bine cu ea. Privind lumea prin ochii ei, o vom ȋnţelege mai bine. 

Să învăţăm modul în care funcţionează cineva este un dar preţios.

 

Să încercăm să înţelegem de unde şi cu ce bagaj vine celălalt. Care sunt motivaţiile ce stau în spatele acţiunilor lui? Toate acestea ne oferă deschidere, multă flexibilitate şi libertate de gândire.

Aşa ne eliberăm de limitările şi prejudecăţile proprii şi devenim capabili să privim cu adevărat OMUL din faţa noastră.

Vedem persoana şi nu eticheta/imaginea/rolul cu care poate se identifică şi el. Descoperim compasiunea din noi iar tot ce facem sau spunem porneşte din inimă şi dezvăluie iubirea reală din interior.

Numeroasele cercetări ȋn domeniul neuroştiinţelor ne arată că empatia are rădăcini adânci în istorie şi este strȃns legată de evoluţia noastră ca specie. Ea a fost asociată cu două căi neuronale diferinte din creier, iar unele aspecte ale ei par să aibă o legătură directă cu neoronii oglindă. Aceşti neuroni au fost descoperiţi ȋn 1992 de o echipă de cercetători italieni. Se pare că sunt o parte extrem de importantă a vieţii noastre sociale şi au un rol semnificativ ȋn ȋnvăţarea prin imitaţie.

Pentru mai multe informaţii vă invit să citiţi articolul profesorului V.S. Ramachandran, pe care ȋl gasiţi aici edge.org article.

Studiile mai sugerează şi o moştenire genetică, oamenii putând să-şi dezvolte sau să-şi inhibe pornirile empatice naturale.

Cum ne putem dezvolta empatia?

  • Prin ascultare activă. Cȃnd suntem atenţi la emoţiile şi nevoile partenerului de discuţie, punem ȋntrebări şi ne manifestăm interesul şi dorinţa de a ȋnţelege ce vrea el să ne transmită. Atunci cȃnd evităm judecăţi de valoare, critica ori impulsul de a exprima propriile opinii imediat.
  • Prin concentrarea atenţiei ȋn momentul prezent. Conştientizarea mindfulness, mutăm focusul atenţiei pe aici şi acum. Astfel ne putem imagina perspectiva celuilalt fără să devenim copleşiţi de emoţiile lui. Acesta este un exerciţiu bun care ne scoate temporar din povestea proprie şi ne deschide orizontul spre o perspectivă nouă.
  • Prin joc. Atunci când concurăm unul cu altul, creierul nostru construieşte un “model mental” al modului în care gândeşte celălalt şi a intenţiilor lui. Ȋnvăţăm la modul real despre omul din faţa noastră. Cum gȃndeşte, ce simte şi cum se leagă emoţiile de modul ȋn care lucrează mintea lui.

Empatia vindecă ȋn profunzime. Ea ne ridică atȃt pe noi cȃt şi pe ceilalţi deasupra condiţiei umane, care este limitată, critică şi represivă uneori. Ne permite să vedem dincolo de propria noastră fiinţă. Eliberează iubirea firească din noi şi o lasă să se exprime în afara noastră într-un mod plin de compasiune şi grijă.

Empatia crează spaţiu şi oferă un loc real celorlalţi oameni ȋn viaţa noastră.