Terapia de grup
Psihoterapia de grup este o formă specială de terapie în care un număr relativ mic de oameni se întâlnesc sub îndrumarea unui terapeut profesionist cu scopul de a ȋnvăţa cum să se ajute pe ei ȋnşişi. Terapia a fost utilizată pe scară largă de peste 50 de ani și este o opțiune standard de tratament.
Fiecare dintre noi a fost crescut şi s-a dezvoltat într-un grup, ȋn familiile noastre, ȋn școli, la muncă sau ȋn diferite alte organizaţii. Acestea sunt mediile în care creștem și ne dezvoltăm ca ființe umane. Psihoterapia de grup nu este diferită. Oferă un loc în care ne reunim cu alți oameni pentru a împărtăși probleme sau preocupări, pentru a ne înțelege mai bine propria situație și pentru a învăța de la și ȋmpreună cu ceilalți.
Terapia de grup îi ajută pe oameni să învețe despre ei înșiși și să-și îmbunătățească relațiile interumane. Ne ajută să facem schimbări semnificative astfel încât să ne simţim mai bine şi calitatea vieții noastre să crească. Sesiunile de grup organizate de mine se adresează celor care ȋşi doresc să ȋnveţe cum să-şi gestioneze mai bine depresia, anxietatea sau sentimentele de izolare.
În studiile care compară psihoterapia de grup cu terapia individuală, terapia de grup s-a dovedit a fi la fel de eficientă și uneori chiar mai eficientă. În afecţiunile emoţionale, există dovezi substanțiale că această formă de terapie îi ajută pe oameni să facă față mai bine condiţiei lor şi le îmbunătățește calitatea vieții.
Terapia de grup ȋncurajează speranța. Să facem parte dintr-un grup de oameni care trăiesc experiențe similare ne ajută să ȋnţelegem că nu suntem singuri. Membrii grupului se pot ajuta reciproc ȋmpărtăşind informații, efectul fiind creşterea ȋncrederii şi a stimei de sine. Ȋmpărtășirea emoţiilor și experiențelor cu un grup de oameni poate ajuta la ameliorarea durerii, a vinovăției sau a stresului.Grupul de terapie seamănă foarte mult cu o familie. În cadrul grupului, fiecare membru poate explora modul în care experiențele din copilăriei au contribuit la formarea comportamentelor şi a propriei personalităţi. De asemenea, pot învăța să evite comportamentele distructive sau inutile în viața reală prin dezvoltarea de tehnici noi de socializare. Indivizii pot modela comportamentul altor membri ai grupului sau pot observa și imita comportamentul terapeutului. Interacționând cu alte persoane și primind feedback de la grup și de la terapeut, membrii grupului pot dobândi o mai bună înțelegere a lor.
Terapia de grup îi ajută pe membri să realizeze că sunt responsabili pentru propriile lor vieți, acțiuni și alegeri.
Cum functionează un grup de terapie?
Sesiunile de terapie de grup implică adesea în jur de şase până la opt persoane. Grupul se întâlnește de obicei o dată pe săptămână timp de o oră sau două, pentru o perioadă de patru pȃnă la şase săptămȃni. Perioada se poate prelungi ȋn funcţie de nevoile grupului. Aceste întâlniri pot fi deschise sau închise. În sesiunile deschise, noii participanți sunt invitați să se alăture oricând. Într-un grup închis, doar grupul iniţal poate să participe.
Într-un grup de terapie cognitiv-comportamentală pentru anxietate și depresie, participanții învață strategii și tehnici pentru a face față gândurilor depresive, îngrijorărilor și ruminărilor. Scopul acestui grup este de a ajuta indivizii să devină conștienți de tiparele și comportamentele lor depresive sau anxioase. În fiecare sesiune, participanții învață abilități specifice care să-i ajute să se simtă mai bine. Ȋnvaţă atȃt să facă față și să gestioneze dificultățile cȃt și să scadă riscul de recidivă viitoare. Prin această abordare de tratament pe termen scurt, participanții sunt susținuți și încurajați de terapeut și colegi.
Participanții la un grup de terapie pentru anxietate și depresie vor învăța cum să:
- Identifice şi să reformuleze gândurile negative care ȋntreţin tiparul anxios sau depresiv. Atunci cȃnd recunoaștem gândirea distorsionată putem răspunde la gândurile noastre într-un mod diferit, care nu duce la anxietate sau depresie.
- Dezvolte noi comportamente sănătoase care sunt în concordanță cu propriile valori.
- Să schimbe modele de gândire inutile şi disfuncţionale și să dezvolte modalităţi noi şi sănătoase de a gȃndi.
- Să experimenteze noi comportamente pentru a depăși convingerile anxioase sau depresive.
- Să gȃndească planuri de acțiune pentru a rezolva dificultățile zilnice.
- Să pună la îndoială propriile convingeri negative adânc înrădăcinate și tiparele de comportament, cum ar fi: „Sunt inadecvat” sau „Nimeni nu mă place”.
Atunci cȃnd te confrunţi cu depresia sau anxietatea, este ușor să crezi că eşti singur şi nimeni altcineva nu ar putea înțelege suferinţa prin care treci. Dar, odată ce începi terapia de grup, vezi imediat că acest lucru nu este adevărat. Verbalizarea trăirilor reduce emoțiile puternice, cum ar fi durerea, furia sau tristețea. Când eşti înconjurat de oameni care se luptă cu probleme similare, exprimarea sentimentelor tale aduce de obicei sprijin şi empatie din partea celorlalţi. Acest tip de validare este esențial.
Pentru persoanele care se confruntă cu anxietate socială, depresie, gestionarea furiei sau alte fobii sociale, terapia de grup poate fi extrem de benefică. Terapeutul creează o atmosferă sigură care ȋţi permite să pui altor membri întrebări despre experiențele lor. Deasemenea, ȋţi oferă libertatea de a împărtăși despre tine.
Când vorbești în cadrul grupului, înveți despre tine. Uneori, nu știm că simțim ceva până nu o spunem cu voce tare. Aceste auto-revelații sunt parte din motivele pentru care terapia funcționează atât de bine: pentru că învățăm despre noi înșine prin verbalizarea problemelor noastre.